Degustari de leadership

Degustări de Leadership

Leadershipul se rafinează în timp. La fel ca vinul.

Am condus echipe peste douăzeci de ani. În culturi diferite, la niveluri diferite — de la operațional la strategie, de la echipe mici la organizații mari. Am văzut cum arată leadershipul din interior, cu tot ce aduce el: agonie și extaz, reușită și eșec, visuri împlinite și lecții care te schimbă în tacere.

Pasiunea pentru vin a venit din curiozitate. Mi-a plăcut ce se întâmpla la degustări și am vrut să știu ce știau cei care țineau prezentările. Așa am ajuns la WSET. Și acolo, învățând să evaluez vinul, am descoperit ceva familiar: același proces prin care trece un vin pînă devine remarcabil seamănă izbitor cu cel prin care se formează un lider autentic.

Amândoi au nevoie de timp. De context și voință. Maturarea nu se grăbește.

Din această „descoperire” s-a născut atelierul meu — Degustări de Leadership. Imaginat din îmbinarea experienței cu pasiunea, este construit pe o întrebare simplă: cum se simte, de fapt, leadershipul?

Ce facem? Prin degustare și reflecție, modelul BLIC de evaluare a vinului — Balance, Length, Intensity, Complexity — devine o oglindă. Nu una teoretică, ci una reală, imersivă. Comparând vinuri cu niveluri diferite de calitate și evoluție, participanții nu doar înțeleg concepte — le simt. Și în acel spațiu începe o conversație inedită, profundă și sinceră cu propriul mod de a conduce.

Ce rămâne după? O mai bună claritate asupra stilurilor de leadership. Criterii concrete pentru a evalua calitatea deciziilor și a influenței. O înțelegere mai fină a echilibrului și profunzimii în conducere. Și o nouă conștientizare de sine care se simte în fiecare decizie de zi cu zi.

Când are sens atelierul? Ori de câte ori vrei ca liderii tăi să iasă din rutină și să se reconecteze cu esențialul. La începutul unui nou an, când echipa are nevoie de direcție și energie proaspătă. În pragul unei schimbări importante - o nouă strategie, o restructurare, o fuziune, ca moment de reflecție după un trimestru intens sau ca răsplată pentru o echipă care a livrat rezultate remarcabile. În programele de formare pentru manageri sau în procesul de integrare a unor lideri noi, la întâlnirile cu parteneri sau clienți strategici, când vrei o experiență memorabilă care să lase ceva în urmă. Indiferent de context, Degustările de Leadership funcționează oriunde există oameni care conduc și dorința sinceră de a o face mai bine.

Ne vedem la degustare!