Iulia Nartea - Povestea mea
Sunt om de acțiune. Curiozitatea m-a împins mereu în față, perseverența m-a ținut în joc, iar dorința de a rămâne actuală m-a făcut să învăț constant. Poate că această energie își are rădăcina și în locul din care am plecat: un orășel de la poalele munților, Nehoiu. Munții te învață devreme disciplina urcușului și respectul, iar mai târziu, te surprind cu o perspectivă diferită: vezi mai departe și mai clar.
Cei care mă cunosc spun adesea că nu sunt „easy going”. Am standarde înalte, sunt directă, nu mă abat de la integritate și evit compromisurile, dar cine a lucrat cu mine poate confirma că am tărie de caracter, sunt discretă și flexibilă, știu să ascult, să pun întrebările potrivite și să rămân consecventă. Am și umor, aliatul care m-a salvat de multe ori, construind poduri unde părea imposibil.
Am studiat Finanțe, Bănci și Contabilitate la ASE. Am început facultatea în perioada dictaturii și am terminat-o într-o Românie liberă care își căuta drumul, la fel ca mine.
Am avut șansa să lucrez la Romtrans SA, principala casă de expediții internaționale a României în acea perioadă, unde am învățat ABC-ul transporturilor internaționale (aeriene, maritime, rutiere), limbajul global al comerțului INCOTERMS și multe altele.
Apoi, a apărut pe neașteptate rolul de șef departament UPS, ceea ce a transformat perioada 1 februarie 1998 - 30 noiembrie 2019 într-un parcurs profesional care mi-a depășit visurile. De la Director Operațiuni România, la Country Manager(CEO) Balkans, Country Manager (CEO) Italia, Country Manager (CEO)Elveția și Director Strategie Europa, drumul a fost ca o carte de aventuri. Unele capitole erau deja scrise, pe altele a trebuit să le scriu împreună cu oamenii și echipele cu care am lucrat.
Am continuat cu ceea ce am învățat să fac cel mai bine: management general, ca administrator neexecutiv al Societății de Transport București SA și ulterior, CEO al Stericycle, lider de piață în gestionarea deșeurilor medicale din România.
După ani de leadership executiv, mi-am oferit un lucru rar și prețios: timp pentru reflecție, pentru pasiuni și pentru a imagina următorul capitol. Așa s-a născut misiunea mea de astăzi.
Nu mă regăsesc complet în eticheta de consultant și nici în cea de coach. Sunt un sparring partner, un interlocutor care a trecut prin ringul deciziilor grele. Aduc experiență reală atât operațională, cât și strategică, formată în organizații internaționale și echipe multiculturale. Te ajut să gândești mai clar, să vezi invizibilul, să găsești soluții la ce te frământă și să rafinezi deciziile. Rămân consecventă lângă tine, ca un partener real de antrenament.
Lucrez cu CEO și lideri care caută claritate, curaj și perspectivă atunci când miza este mare.
Cum privesc astăzi leadershipul
Dacă ai citit până aici, îți fac o confidență: sunt pasionată de vinuri.
Vinul mă fascinează prin felul în care se transformă. Un vin tânăr are un potențial extraordinar, dar poate fi aspru. Lăsat să se maturizeze într-un baric bun, devine armonios, complex, profund. Așa privesc și parteneriatele cu liderii care aleg să lucreze cu mine. Nu le schimb esența, creez contextul în care calitățile lor se așază, se rafinează și capătă profunzime. Sunt acel baric care, în timp, dă structură și claritate.
Și da, nu sunt „easy going”. Sunt acolo 100% pentru cei cu care lucrez. Pentru că știu din propria experiență că adevărata putere nu stă în a nu avea nevoie de nimeni, ci în curajul de a-ți alege partenerul potrivit pentru a merge spre vârf.
Dacă ai ajuns până aici, probabil înțelegi deja valoarea unui dialog real. Putem începe unul!